Actualitate
Dacă vor protesta nu vor fi sancționați

Dacă vor protesta nu vor fi sancționați. O spune Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia care a transmis că este foarte probabil ca în perioada următoare minerii să oprească spontan lucrul în cariere.
“Protestele spontane sunt prevăzute în legislație peste tot. În principiu, dacă se întrerupe lucrul spontan, asta este, cei care conduc această companie trebuie să vină să stea la discuții cu noi. Eu doar spun, asta va fi de fiecare dată, chiar împotriva acelor colegi care au întrerupt lucrul și în 2019 și în 2017 și 2016, comisia de negociere a contractului colectiv de muncă, liderii sindicatelor mari, liderii sindicatelor responsabili, prima solicitare pe care am trecut-o într-un document, și îmi amintesc discuția pe care am avut-o ultima dată cu domnul ministru Anton Anton, împotriva angajaților care au declanșat protestul nu se va lua nicio măsură administrativă, nicio măsură pecuniară. Noi trebuie să ne respectăm membrii de sindicat, să ne ajutăm membrii de sindicat. Noi nu avem voie să lăsăm membrii de sindicat în bătaia vântului, și membrii noștri de sindicat trebuie să fie reprezentanți așa cum au fost și până acum, și împotriva lor să nu se ia nicio măsură. Deci, aici vom ajunge, dacă ai noștri colegi vor decide acest lucru, suntem alături de ei și vom avea grija ca împotriva lor să nu se ia nicio măsură”, a precizat Jan Popescu, la Radio Infinit.
Vizualizări: 1,207