Ultima oră
“Există șanse ca CEO să își continue activitatea!”

Daniel Burlan, fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia este de părere că sunt șanse ca, colosul energetic să își continue activitatea.
Acesta consideră că este posibil acest lucru chiar dacă se vor închide definitiv grupurile pe cărbune.
„Din punctul meu de vedere, dacă nu facem investițiile, rambursăm ajutorul primit. Eu cred că sunt șanse să se facă. Putem avea primele parcuri fotovoltaice în 2026. Acolo lucrurile sunt mai avansate. Și la investițiile în grupurile pe gaze există prelungirea licitațiilor până la finalul anului”, a declarat Daniel Burlan, fost președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, in presa locală.
Vizualizări: 1,087
