Anchetă

EXCLUSIV: Cum a motivat Tribunalul București închiderea Carierei Roșia

Tribunalul București a suspendat pe 17 iunie activitatea Carierei Roșia, cea mai mare carieră de cărbune din România. Închiderea efectivă a avut loc pe 1 iulie, când doi lideri ai USR au venit în Gorj și au sunat la 112, cerând Poliției să oprească utilajele miniere.

Sabotorii.ro vă prezintă motivarea penibilă a instanței, care a oprit activitatea Carierei Roșia înainte de a finaliza judecata pe fond. Și asta după doi ani și jumătate de proces. Motivarea instanței este incredibilă, judecătorul constatând că “reclamanta (n.r.: Bankwatch) a reusit să creeze cel puţin aparenţa că actele în cauză au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale”. Și în baza unei aparențe, mii de locuri de muncă sunt puse în pericol, iar sistemul energetic poate intra în colaps.

Brusc, așa zișii ecologiști de la Bankwatch au cerut ca instanța să nu mai aștepte punctele de vedere ale Administrației Bazinale Craiova, singura autoritate care putea spune dacă este afectată pânza freatică. Cei numiți de mineri “ecologoști mercenari” au cerut, iar judecătorul a fost de acord, ca acordul de mediu să fie suspendat, până când se va dovedi că activitatea carierei miniere respectă condițiile de mediu.

Iată ce a cerut Bankwatch în instanță, la termenul din 17 iunie: “Tribunalul pune în discuţia părţilor capătul de cerere privind suspendarea şi acordă cuvântul pe dezbateri. Reclamanta solicită admiterea cererii de suspendare şi depune practică judiciară în acest sens. Arată că evaluarea de mediu este viciată având în vedere faptul că sunt încălcate dispoziţiile legale, aceasta trebuia să vizeze întreaga suprafaţă de teren, încă sunt lucrări în zona respectivă astfel că se impune admiterea cererii şi suspendarea actului administrativ contestat. Mai arată reclamanta faptul că certificatul de urbanism depus vizează o altă suprafaţă de teren astfel că, în opinia reclamantei certificatul de urbanism nu există. Solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse şi dezvoltarea făcută pe larg prin acţiune”. 

Iată cum s-a apărat CEO: “Pârâtul prezent prin reprezentant solicită respingerea cererii de suspendare având în vedere faptul că cererea de suspendare nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de disp. art. 14 din Legea 554/2004”. 

 

Și iată motivarea instanței de judecată: “Verificând actele menţionate, Tribunalul constată că unul din argumentele principale invocate este cel al neconcordanţelor existente în ceea ce priveşte suprafeţele avute în vedere, din documentaţia depusă la dosar rezultând într-adevăr discrepanţe între PATJ (n.r. - planul de amenajare a teritoriului județean), memoriul de prezentare şi RIM, diferenţe considerabile ce nu par a putea fi puse pe seama unor simple erori materiale, fiind de asemenea incertă şi suprafaţa de pădure vizată de defrişare precum şi cantitatea de apă subterană asecată. Prin urmare, față de aspectele retinute, tribunalul constată că reclamanta a reusit să creeze cel puţin aparenţa că actele în cauză au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale, astfel că tribunalul apreciază că, în speță, această situație poate fi încadrata în noțiunea de caz bine justificat avută în vedere de prevederile art. 14 alin. 1 din legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executarii acesteia, până când instanța investită cu soluționarea acțiunii în anularea acestei decizii va stabili, pe baza probelor administrate, dacă procedura de comunicare a fost în mod legal îndeplinită sau nu. Tribunalul constată în acest sens că și condiția prevenirii unei pagube iminente este indeplinita în cauza, dat fiind impactul de mediu pe care această lucrare îl poate produce asupra speciilor şi habitatelor protejate. Prin urmare, față de considerentele expuse, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din legea nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea și va dispune suspendarea executării deciziei de încadrare nr. 11742/09.01.2020 şi a acordului de mediu nr. 8/2020, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare”. 

Decizia a fost executorie, Cariera Roșia este închisă de câteva zile, iar Complexul Energetic Oltenia are deja probleme în asigurarea cărbunelui pentru termocentrale.

 

Vizualizări: 4,153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: