Ultima oră
EXCLUSIV - Gorjul devine cea mai mare rezervație de pinguini din Europa! Mulțumim ''duamnă" ministru Buzoianu!

Nu, nu este despre pamfleți, este pur si simplu despre demenți.
Revenim la războiul declarat de autoritățile locale din Gorj Ministerului Mediului. S-a ajuns la etapa în care Consiliul Județean Gorj amenință cu instanța de judecată, dacă nu va ajunge la un consens privind suprafețele de pădure propuse pentru includerea în zona de protecție strictă.
Ultima variantă avansată de Ministerul Mediului prevede introducerea a 64.000 de hectare, propunere catalogată drept „aberantă” de autoritățile județene, care susțin un plafon de 30.000 de hectare. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a supus aprobării plenului un proiect de opunere oficială, argumentând că planul ministerului „ignoră oamenii, proprietățile și realitățile economice ale județului”.
Popescu acuză faptul că experții contractați de Ministerul Mediului pentru delimitarea zonelor de protecție strictă nu au consultat autoritățile locale și au ignorat complet propunerile transmise din teritoriu. „Este un abuz pe care nu îl vom accepta niciodată”, avertizează acesta, anunțând deschis posibilitatea unui proces în instanță.
România și-a asumat prin PNRR includerea a până la 10% din suprafața forestieră în zone de protecție strictă. Nemulțumirea autorităților gorjene vine din faptul că Bucureștiul a ales limita maximă, în timp ce alte state europene aplică aceste cerințe la nivel minim și într-un mod adaptat realităților locale.
„Nu putem accepta să facem din Gorj o grădină botanică! Oamenii nu trăiesc cu aer. Dacă vreți grădină botanică, atunci trebuie să ne plătiți. La grădina botanică se intră cu bilet. Ne-ați închis mineritul și energia fără să fim consultați, iar acum veniți cu ultimatumuri legate de jaloane din PNRR. Să fie clar: nu ne veți găsi aliați”, a declarat Cosmin Popescu în plenul Consiliului Județean.
Președintele CJ Gorj avertizează că aplicarea acestei măsuri ar bloca complet dezvoltarea zonei montane: fără hidrocentrale, fără exploatări de piatră sau lemn, fără investiții turistice. „Practic, nu se va mai putea bate nici măcar un țăruș”, susțin autoritățile județene.
În lipsa unui dialog real și a unor soluții echilibrate, Gorjul riscă să devină o rezervație naturală forțată, sacrificată în numele unor politici ecologice impuse de la centru, fără a ține cont de comunități. „Nu vom accepta ca Gorjul să fie transformat într-o zonă de sacrificiu. Oamenii nu pot trăi din aer și promisiuni”, a conchis Cosmin Popescu.
P.S. Simplificat, odată implementată această măsură, în zona montană a județului nu o să se mai poată bate nici măcar un țăruș! Despre eventuale obiective hidroenergetice, exploatare piatră, lemn, dezvoltarea turismului... nici vorbă! Devenim ca o rezervație de... zimbri (ca să nu spun boi). Mâncăm aer și bem apă. Apropo, titlul era o glumă. Adios!
Vizualizări: 1,273

