Social

„Excesul de zel”, metoda de protest din penitenciare!

Poliţiştii de penitenciare protestează miercuri prin metoda excesului de zel, iar unul dintre primele penitenciare în care se va aplica va fi cel de la Craiova.

Sindicaliştii din poliție explică decizia de a protesta în penitenciare prin faptul că ”protejarea pensiilor militare vehement trâmbiţată în spaţiul public de politicieni s-a dovedit a fi o mare minciuna şi o înşelătorie de proporţii”.

”Greva japoneză de marţi va fi urmată de blocarea la propriu a penitenciarelor. Miercuri, 31.05.2023 poliţiştii de penitenciare vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2-4 ore”, a anunțat prin intermediul unui comunicat, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

Conform sindicaliştilor, poliţiştii de penitenciare vor începe de miercuri blocarea penitenciarelor prin “exces de zel”, o metodă de protest specifică polițiștilor. Primul penitenciar blocat va fi cel de la Craiova, urmat de unităţile de detenţie de la Bistriţa şi Bacău. 

”Metoda excesului de zel a fost preferată pentru că poliţiştii de penitenciare nu au dreptul la grevă. În schimb, metoda ocolitoare a grevei şi anume «excesul de zel» înseamnă respectarea cu stricteţe a legilor, regulamentelor şi procedurilor interne dar care blochează poliţia penitenciară. Birocraţia, lipsa de personal şi precaritatea dotărilor pot determina ca prima activitate dintr-o puşcărie şi anume «accesul angajaţilor în penitenciar» să dureze aproximativ 4 ore, activitate care în mod obişnuit durează aproximativ 45 de minute”, se explică în documentul citat, unde sunt specificate și alte nemulțumiri: ”Creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani va face ca poliţiştii de penitenciare să iasă la pensie direct în sicriu deoarece speranţa de viaţă a acestei categorii socio-profesionale este de aproximativ 62 de ani. Modificarea bazei de calcul a pensiilor militare le va oferi poliţiştilor de penitenciare o pensie sub costurile unei vieţi decente, sub acel coş minim despre care guvernanţii nu vor niciodată să vorbească. PNL şi PSD, dacă nu ne omorâţi la locul de muncă, ne omorâţi prin înfometare, ca pensionari! Sună cinic, dar aveţi experienţă. Ca dovada aveţi cazurile românilor care au murit de foame şi frig în casă, în iarna anului 2022”.

Vizualizări: 800

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: