Ultima oră
Eveniment inedit acasă la Tudor Vladimirescu

Casa Memorială Tudor Vladimirescu, din comuna gorjeană Vladimir, va găzdui, pe 17 septembrie, de la ora 18:30, evenimentul cultural „Rădăcinile din Vladimir. Copilul care a visat o națiune”, dedicat anilor de formare ai celui care avea să devină unul dintre simbolurile istoriei românilor.
Manifestarea propune o incursiune mai puțin obișnuită în viața lui Tudor Vladimirescu, cu accent nu doar pe conducătorul Revoluției de la 1821, ci pe copilul și tânărul format în Gorj, pe educația sa și pe lumea satului natal.
Seara va începe cu „Simfonia Rădăcinilor”, un concert susținut de Orchestra de Cameră Lyra Gorjului, dirijată de Florin Berculescu. Programul, prezentat de prof. Mihaela-Sanda Popescu, va recrea prin muzică atmosfera secolului al XVIII-lea.
De la ora 19:30 va fi proiectat documentarul „Tudor, eroul din Vladimir”, realizat de publicistul Dorin Brozbă.
Unul dintre punctele interesante ale programului este destinat copiilor. În cadrul atelierului „Lumina din călimară”, aceștia vor putea descoperi cum se învăța carte pe vremea lui Tudor, de la scrisul cu pana și alfabetul chirilic până la drumul educațional care l-a purtat ulterior la Craiova.
În paralel vor putea fi vizitate expozițiile „Tudor Vladimirescu din donațiile Iosif Keber”, cu documente, fotografii și scrieri păstrate în colecțiile donate comunității de pictor, și „Vatra Moșnenilor”, dedicată istoriei comunei Vladimir și țăranilor liberi din această zonă.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Vladimir, alături de Consiliul Județean Gorj și instituțiile de cultură din subordinea acestuia.
Vizualizări: 65
