Ultima oră
Europenii ne spun cât e ceasul. Nu mai vor să se dea ceasul înainte și înapoi de două ori pe an!

Au apărut o serie de discuții în Parlamentul European privind schimbarea orei de două ori pe an. Deși aceștia își doreau să nu mai existe astfel de schimbări, discuțiile au expirat la șase ani după ce propunerea a fost blocată, iar acum sunt cerute explicații din partea Comisiei și a Consiliului pentru o paralizie fără sfârșit, scrie cotidianul spaniol La Razon.
În 2018, Comisia Europeană a întrebat direct publicul dacă dorește să pună capăt ritualului de a da ceasurile înainte și înapoi de două ori pe an.
Răspunsul a fost următorul : 4,6 milioane de oameni au participat la consultare, iar 84% dintre ei au susținut ideea de a pune capăt acestui obicei.
Aceasta a fost o reacție publică fără precedent în istoria consultărilor UE.
Acum însă, actuala președinție daneză a Consiliului a solicitat Comisiei Europene să pregătească o analiză detaliată a impactului consecințelor măsurii.
Bruxelles-ul lucrează deja la acest raport, care se va concentra în principal pe evaluarea potențialelor efecte asupra pieței unice, unul dintre pilonii Uniunii.
Vizualizări: 238
