Ultima oră

Dosar penal din cauza artificiilor

O femeie din Târgu Jiu s-a ales cu dosar penal din cauza artificiilor. Potrivit Poliției, aceasta a folosit articole pirotehnice interzise pentru un foc de artificii din Bâlteni. 

 

 

"La data de 13 septembrie 2026, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități în cadrul unui plan de acțiune, pentru verificarea respectării prevederilor legale privind regimul materiilor explozive.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au identificat o femeie de 36 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce executa, fără drept, un joc de artificii la punctul de lucru al unei societăți comerciale din localitatea Bâlteni, județul Gorj.

 

Articolele pirotehnice utilizate au fost indicate de aceasta ca făcând parte din categoria T1.

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive.

 

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și dispunerii măsurilor legale", a anunțat IPJ Gorj. 

Vizualizări: 5

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: