Ultima oră

Dezinsecție în comuna Scoarța. Localnicii, avertizați să țină ferestrele închise

Primăria comunei Scoarța anunță că, în noaptea de 31 iulie spre 1 august 2026, pe raza localității va avea loc o acțiune de dezinsecție pentru combaterea insectelor zburătoare și târâtoare, inclusiv a țânțarilor care pot transmite virusul West Nile.

Pentru tratamente va fi folosit biocidul Mastercid Micro. Autoritățile le recomandă localnicilor să evite zonele în care se intervine, să țină ferestrele închise dacă echipele acționează în apropierea locuințelor și să supravegheze copiii și animalele de companie.

Apicultorii sunt, de asemenea, sfătuiți să ia măsuri pentru protejarea familiilor de albine. În cazul în care soluția intră în contact cu pielea, zona trebuie spălată imediat cu multă apă și săpun.

Dacă vremea nu va permite desfășurarea tratamentelor, acțiunea de dezinsecție va fi reprogramată.

Vizualizări: 90

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: