Ultima oră

„Determinații” de la CE Oltenia, tratați cu indiferență și bătaie de joc

Contractele celor peste 2000 de angajați angajați pe perioadă determinată în cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt tot sub semnul întrebării. Acestea expiră la sfârșitul lunii septembrie, iar oamenii se tem pentru viitorul lor în compania energetică. În plus, susțin liderii de sindicat, „determinații”, cum li se mai spune, sunt tratați cu indiferență și bătaie de joc de către șefi. 

 

 

Nici perspectiva unui viitor mai bun nu există pentru acești angajați, majoritatea tineri, care au familii de întreținut. 

„Oamenii aceștia nu se încălzesc cu promisiuni. Sunt foarte mulți, vorbim de peste 2000 de salariați care sunt tratați cu indiferență, stres și bătaie de joc. Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul lunii septembrie când aceste contracte ale acestor salariați o să înceteze. Încă nu se știe dacă li se vor prelungi aceste contracte până în decembrie. Cu toate că sunt semne destul de clare că se vor prelungi până în decembrie, dar ei, în continuare, sunt tratați cu indiferență. (...) Pot să vă spun un singur lucru, pe care l-am aflat recent, îmi spunea cineva că indiferent dacă se va prelungi această activitate a Complexului Energetic Oltenia, aceste contracte vor rămâne ca și până acum, pe perioadă determinată, până în anul 2029”, a declarat, la Radio Infinit,  Laurențiu Manolache, președinte executiv al Federației Naționale a Muncii.

Vizualizări: 1,113

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: