Ultima oră

Deputat AUR Gorj: “Este clar că nu se dorește continuarea activității CEO!”

Deputatul AUR de Gorj, Ionelia Priescu, lansează un atac dur la adresa strategiei energetice naționale, catalogând proiectul noilor termocentrale pe cărbune drept „praf în ochi”, în timp ce Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu avarii repetate din cauza lipsei cronice de investiții. Parlamentarul avertizează că economia județului este în pragul falimentului și indică proiectul de lege al AUR, aflat acum pe masa Camerei Deputaților, drept singura soluție viabilă pentru salvarea mineritului și securizarea viitorului economic al regiunii.

“Știu despre toate aceste avarii. Sunt normale, atunci când cunoaștem că nu au fost făcute investiții, acolo, nu s-au mai respectat acele norme de muncă. Erau absolut normale. Lipsa investițiilor este foarte clară, după ce am văzut că proiectul AUR din Parlament a fost respins, din păcate, într-un mod viclean de PSD, au dat abținere, n-au dat respingere, dar tot asta înseamnă. Este foarte clar că nu doresc continuarea activității Complexului Energetic Oltenia. Problema lor și inconștiența lor este că pun în pericol angajații pe care îi mai are Complexul Energetic Oltenia acolo. Viața angajaților este pusă în pericol și de lipsa investițiilor și aceste accidente, din păcate, dacă vor continua, și cred că vor continua, vor pune în pericol viața oamenilor. Nu trebuie să fii un specialist ca să observi acest lucru. Da, CEO, în acest moment, este lăsat de izbeliște și, când spunem CEO, poate, nu toți înțeleg cu adevărat gravitatea situației. În acest moment, sunt mii de locuri de muncă în pericol. Sunt mii de oameni care lucrează în Complexul Energetic Oltenia și viețile lor sunt în pericol. Economia unui județ este, în acest moment, în faliment. Astea sunt lucrurile care, într-adevăr, ar trebui să ne sperie. Complexul Energetic Oltenia, până acum, a fost acea companie care a susținut economic județul. Ne-a dat locuri de muncă, aveam salarii pentru gorjeni. În acest moment, totul este pus la pământ și pare că nimeni nu observă, nimeni nu intervine. Cu toate că există acel proiect, acum, la Camera Deputaților și sperăm că, colegii de la Camera Deputaților vor fi mai deschiși la această situație gravă pe care o traversează județul nostru și vor susține proiectul AUR”, a spus deputata, în presa locală.

Vizualizări: 789

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: