Ultima oră

De ce i-a dat Ponta like lui Bolojan

Victor Ponta i-a dat "like" lui Ilie Bolojan. Fostul premier laudă decizia premierului interimar și votul dat în Parlament în cazul Legii ANI. Aprecierea pentru Bolojan vine la pachet cu un atac în forță la adresa USR.

 

„I-am dat LIKE premierului Bolojan pentru poziția de astăzi! L-am recunoscut, după mult timp, pe Ilie Bolojan cu care am lucrat ani de zile – un om care înțelege că interesul public este întotdeauna mai important decât interesul personal sau de grup”, a scris Victor Ponta.

 

Fostul premier amintește că, în Senat, proiectul a primit voturi inclusiv de la AUR, UDMR și PACE, în timp ce USR s-a opus. „Grupul AUR de la Senat a trecut peste orice dispută politică și a votat în interesul României. Și UDMR și PACE”, susține Ponta.

 

"Fanatismul cu care USR și propaganda #Rezist au susținut o poziție evident greșită și interesul strict personal al liderului lor mi-au dovedit că ipocrizia, lipsa totală de principii și de bun-simț ale acestora nu au limite. Mă bucur că, după multe semnale de alarmă, Ilie Bolojan a ales să fie un slujitor al statului român – nu o „focă” din mecanismul infernal care virusează România! Iar viața în „jungla useristă” este insuportabilă pentru oameni. Nu există oameni de neînlocuit – nici dacă îi cheamă Klaus sau Fritz!", a mai scris Ponta.

Vizualizări: 341

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: