Politică

Dăianu, reacție dură: A fi la guvernare nu înseamnă să taci!

Reacție dură a președintelui PSD Târgu Jiu, Adrian Dăianu, în contextul măsurilor tot mai drastice anunțate de Guvernul Bolojan. Dăianu este de părere că PSD nu poate rămâne la guvernare „cu orice preț”.

 

 

Liderul social-democraților din municipiul Târgu Jiu mai consideră că asistăm la o „austeritate fără logică”.

„Am cerut reformă cu cap. Ni s-a oferit doar austeritate fără logică. Oamenii ne-au dat votul lor pentru stabilitate, corectitudine și respect. Au avut încredere că PSD va aduce echilibru. În ultimele luni am spus clar că nu putem accepta tăieri haotice și politici făcute departe de realitatea din județe. Am prezentat propuneri concrete: despre transparență, reorganizare cu criterii, impozitare echitabilă și dialog autentic cu societatea. Nu am cerut privilegii. Am cerut logică, echitate și consultare.
Dar în loc de reformă reală, ni s-a livrat un set de măsuri care: afectează direct pensionarii, blochează primăriile mici, lovesc în funcționarii care chiar muncesc  și amenință economia unor județe întregi, cum este Gorjul”, a transmis Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu. 

Din poziția pe care o ocupă în partid, Dăianu le atrage atenția colegilor săi de la București că „A fi la guvernare nu înseamnă să taci. Înseamnă să ai coloană vertebrală”.

„La Complexul Energetic Oltenia, în loc de investiții și alternative, se vorbește doar despre reduceri. Uniunea Europeană alocă zeci de miliarde de euro pentru o tranziție justă. România, în schimb, pare că doar taie, fără să construiască nimic în loc. PSD Târgu Jiu a spus clar ce susține și ce nu. Iar eu cred că nu putem gira la nesfârșit măsuri cu care nu suntem de acord.
PSD nu mai poate rămâne la guvernare cu orice preț.
A fi la guvernare nu înseamnă să taci. Înseamnă să ai coloană vertebrală.
Și să știi când e momentul să spui: „Ajunge.”, a mai punctat Adrian Dăianu, președinte PSD Târgu Jiu.

Vizualizări: 1,541

Alte articole din Politică:

Citește și: