Ultima oră
Dacă CEO se va închide, ce va mai rămâne în locul său?!

“Vor fi sate îmbătrânite, doar cu pensionari din minerit. “ Este declarația făcută de primarul din comuna Cătunele, Florinel Țuilă atunci când vine vorba de ce se va întâmpla după ce, CEO nu va mai exista. Acesta spune că cel mai probabil zonele miniere vor rămâne pustiite.
"Vor fi sate îmbătrânite, doar cu pensionări din minerit. Tinerii vor pleca spre marile orașe din țară sau în străinătate. Cel puțin zona Motru va fi o zona moartă. Deși se află la jumătate distanței dintre Târgu-Jiu și Severin, nu avem ieșire în autostradă și nici terenuri pe care să le punem la dispoziția investitorilor. Pământul fie este al cetățenilor, fie a fost exploatat. Mineritul va mai dura maxim 10 ani, mă refer aici și la carierele private. Nu este vorba doar de închiderea programată ci și de faptul că nu mai sunt zăcăminte și e clar că nu va mai dura mult. De agricultură și creșterea animalelor nu se încumetă nimeni să se apuce. Deci vă puteți imagina cum vor arăta zonele miniere", a precizat Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele, în presa locală.
Vizualizări: 301
