Actualitate

Cum influențează închiderea grupurilor negocierile de la CE Oltenia

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia vor avea luni, 13 martie, noi negocieri cu privire la încheierea unui act adițional la Contractul Colectiv de Muncă.

Diferența dintre negocierile de acum câteva zile și cele de luni constă în faptul că guvernul a recunoscut că grupurile energetice 3 Rovinari și 7 Turceni vor intra în conservare mai devreme, nu la 1 octombrie, cum s-a hotărât anul trecut prin hotărâre de guvern. Astfel, compania va rămâne cu doar cinci grupuri funcționale, din șapte.

Presa centrală scrie că asta ar putea aduce trei mii de concedieri la companie, dar bugetul de venituri și cheltuieli este fundamentat pe 11.300 de salariați, care să fie menținuți tot anul.

Și guvernul a spus, prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, că nu ar trebui ca închiderea grupurilor să ducă la concedieri. "România trebuie să-şi îndeplinească aceste obligaţii privind intrarea acestor grupuri în conservare, fără însă ca acest lucru, cel puţin potrivit situaţiei existente în acest moment, să aducă atingere în vreun fel situaţiei contractuale a celor care muncesc în acest moment”, a spus acesta.

Pe de altă parte, minerii și energeticienii nu sunt naivi și știu că, la un moment dat, faptul că societatea livrează doar 600 MWh în sistem va avea efecte fie asupra numărului de locuri de muncă, fie asupra veniturilor.

Rămâne de văzut care vor fi discuțiile luni între sindicate și administrația CE Oltenia. În viitoarea ședință de guvern este așteptată și decizia privind data la care cele două grupuri energetice vor intra în conservare.

 

Vizualizări: 4,110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: