Politică

Cum a ajuns Romanescu să vorbească între discursurile lui Cîțu și Orban

Au fost alegeri duminică în Partidul Național Liberal Gorj, președinte fiind reconfirmat Dan Vîlceanu. Lista noului biroul permanent județean a fost negociată înainte de alegeri, astfel că miza a fost mai degrabă a celor doi candidați la președinția PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu, prezenți la Târgu Jiu.

Fiecare a fost invitat la cuvânt, Cîțu vorbind despre creșterea economică fără precedent, despre câți bani vor veni din PNRR, despre faptul că el va câștiga alegerile din 25 septembrie pentru președinția PNL.

A fost apoi invitat la cuvânt președintele PNL, Ludovic Orban, care a mers la microfon spunând că este mândru că Gorjul a câștigat singura primărie de municipiu reședință de județ din Oltenia. “Din acest motiv, aș vrea să îl invit pe scenă să adreseze câteva cuvinte pe Marcel Romanescu, înaintea mea, în semn de respect față de victoria dumneavoastră”, a punctat Orban. “Mi-aș dori ca PNL să rămână unit”, a fost mesajul lui Romanescu pentru cei doi lideri care își dispută șefia partidului.

Ludovic Orban a spus în discursul său că îi respectă opțiunea lui Dan Vîlceanu pentru Florin Cîțu și că se aștepta la această opțiune. “M-ar deranja ca alții care mă susțin pe mine să nu poată să ajungă la congres, asta m-ar deranja”, a transmis Orban. “Trebuie să construim un program de dezvoltare a Gorjului”, a spus Orban, amintind de banii care vor putea fi accesați din POR, PNRR, FTJ. “Este vital să creăm parcuri industriale”, a mai spus fostul premier.

Scena a fost împărțită în două, în partea lui Cîțu așezându-se deputații Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină, miniștrii Cîmpeanu, Ciucă și Virgil Popescu, iar în partea lui Orban așezându-se senatorul Ion Iordache, fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru, dar și europarlamentarul Cristian Bușoi.

Interesant a fost și discursul lui Dan Vîlceanu, care a spus că anul trecut i s-a cerut să găsească alt candidat la Primăria Târgu Jiu, în locul lui Marcel Romanescu. “A fost un alt moment extrem de important când unitatea și înțelepciunea noastră și-au spus cel mai tare cuvântul. Știți de ce? Pentru că mi s-a spus așa: găsești candidat la Târgu Jiu, altul decât Marcel Romanescu.Și nu am făcut-o, pentru că noi știm ce este cel mai bine pentru organizația de la Târgu Jiu și pentru organizația de la Gorj”, a spus Vîlceanu. Cel mai probabil a dorit să sugereze că Orban a fost cel care i-a cerut asta, dar pe de altă parte surse politice susțin că Orban are mesaje pe telefon care arată că lucrurile stau exact invers, adică Vîlceanu ar fi cerut mână liberă să pună alt candidat la Târgu Jiu.

Până la urmă, nici nu mai contează, la Gorj alegerile din PNL nu au avut miză, Vîlceanu câștigând detașat, câtă vreme nu a fost concurat nici măcar de umbra lui.

Vizualizări: 3,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: