Ultima oră

Cu viteză, beat și fără lumini

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe DN 67, în localitatea Meriș, au depistat ieri un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din județul Gorj, care se deplasa în localitate cu o viteză de 86 de km/h și nu avea în funcțiune luminile de zi pe drumurile publice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, șoferul a fost testat cu aparatura de specialitate reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice. Mostrele biologice au fost înaintate Institutului de Medicină Legală, urmând a fi dispuse măsuri în consecință.

Față de bărbat a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 3037,5 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii continuând cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să se propună măsuri în consecință.

 

Vizualizări: 3

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: