Ultima oră

Cosmin Popescu face lumină cu privire la dispariția căii ferate

4,6 kilometri de cale ferată care legau Uzina Mecanică Sadu de Gara Bumbești Jiu nu mai există. Cine a sesizat DNA.

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a lămurit subiectul la Antena 3.

"În 2006, s-a predat calea ferată. Era o cale ferată industrială care era într-o stare precară, nefolosită și nici nu s-a mai gândit cineva din 2006 că va mai fi utilizată. Oricum, nici nu se mai poate folosi ruta, pentru că terenurile au fost revendicate. Dezafectarea a fost aprobată prin Hotărâre de Consiliu Județean. A fost predată fără condiție de către UM Sadu atunci Parcului Industrial. A fost aprobată dezafectarea, a fost făcută evaluarea, a fost vândută prin licitație", a spus președintele Consiliului Județean. 

El a precizat că instituția nu este cea care a sesizat DNA și susține că ancheta a fost deschisă în urma unei plângeri depuse de o terță persoană, a cărei identitate nu este cunoscută. 

"Există o plângere făcută la DNA. Plângerea nu a plecat de la noi, ci de la o terță persoană. Nu știm cine a făcut-o, însă este clar că este vorba despre o plângere, nu despre o autosesizare", a declarat președintele CJ Gorj. 

Vizualizări: 197

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: