Eveniment
Copil rănit grav după ce a căzut de pe bicicletă

Un copil de 13 ani, din comuna Negomir, a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de pe bicicletă. Băiatul ar fi ajuns într-un șanț după ce a agățat cu o pedală de la bicicletă un cap de pod. El a fost preluat de ambulanță în comă și transportat la Craiova.
Accidentul a avut loc în comuna Negomir.
„La faţa locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, un minor, de 13 ani, din comuna Negomir, în timp ce conducea o bicicletă pe drumul comunal Valea Racilor, s-ar fi dezechilibrat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi căzut într-un șanț de preluare a apelor pluviale.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorului, acesta suferind leziuni, preluat de un echipaj medical și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.
Vizualizări: 505