Social

Copii îndopați cu pizza și kebab la școală

Copiii din Roșia de Amaradia, județul Gorj, primesc la școală pizza și kebab pe post de hrană caldă.

Primarul Liviu Cotojman a spus că a fost alegerea copiilor și a părinților, dar astfel de alimente consumate în exces duc la obezitate.

 

Mai mult, copiii vor dori tot mai mult alimente de tip fast food și vor refuza alimentele sănătoase, spun nutriționiștii.

 

Pe lângă aripioare de pui, chiftele de porc, paste carbonara, săptămâna acesta elevii din Roșia de Amaradia primesc kebab, pizza, tortilla și șnițel de pui. Niciunul dintre produse nu se regăsește pe lista propusă de Institutul de Sănătate Publică.

Un cadru didactic a explicat presei că meniurile sunt stabilite de firma care a câștigat licitația, în colaborare cu factorii decidenți ai școlii. Elevii au însă nevoie de fructe și legume pentru o dezvoltare sănătoasă.

 

Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia, anunță meniul pe pagina de socializare: "Stimați părinți, dragi elevi, pentru săptămâna viitoare , meniul este următorul:
Luni
- kebab
Marti
- pizza
Miercuri
-aripioare de pui la cuptor, cu cartofi la cuptor si salată de varză
Joi
- tortilla( foaie de tortilla, carne de pui, rosii, castraveți,salată de varză, ceapă, ketchup si maioneză)
Vineri
-snitel din piept de pui cu piure si salată de varză".

Vizualizări: 886

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: