Eveniment

Controale la depozitele de material lemnos din Gorj

Polițiștii gorjeni au efectuat un control la un depozit de material lemnos din Urdari, iar în urma inventarierii stocurilor de masă lemnoasă existente, a rezultat că agentul economic a deținut cantitatea de aproximativ 9 mc cherestea rășinoase fără documente de proveniență.

 

“Față de societatea comercială a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea faptică a cantității totale de cherestea rășinoase, în valoare de aproximativ 8.000 lei”, a comunicat IPJ Gorj.

 

În cursul aceleiași zile, polițiștii au constatat că reprezentanți ai unei societăți comerciale din comuna Bustuchin au transportat cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 4 mc lemn de foc, specie gorun, cu avizul de însoțire expirat.

 

Și în acest caz s-a dispus confiscarea valorică a cantității de material lemnos, în valoare de 723 de lei.

Vizualizări: 2,337

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: