Ultima oră
Contract pentru achiziția de arbori și arbuști ornamentali

Primăria Târgu Jiu face un nou pas important în direcția dezvoltării durabile, prin investiții consistente în extinderea și reabilitarea spațiilor verzi din municipiu.
În acest sens, a fost atribuit un contract pentru achiziția de arbori și arbuști ornamentali, în valoare de peste 241.000 de lei, în urma procedurilor derulate prin platforma SICAP. Noile plantări vor include specii decorative și adaptate mediului urban, precum forsiția, arțarul roșu, cireșii japonezi, catalpa și teiul.
Arborii și arbuștii vor fi integrați în proiectele aflate în implementare, care vizează modernizarea parcurilor și reconfigurarea zonelor verzi de-a lungul principalelor artere ale orașului.
Această inițiativă reflectă preocuparea constantă a administrației locale pentru un mediu sănătos și un oraș modern, în care natura și infrastructura urbană se îmbină armonios în beneficiul cetățenilor.
Vizualizări: 9
