Ultima oră

Continuă căutările tânărului care a furat o mașină și a abandonat-o în pădure

Operațiunea declanșată sâmbătă după-amiază la Strehaia continuă și luni. Un tânăr de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, este în continuare căutat după ce nu ar fi oprit la semnalul polițiștilor și ar fi abandonat un autoturism lângă o pădure. La căutări participă inclusiv polițiști din Gorj și un elicopter al MAI, iar autoritățile au făcut publică și fotografia bărbatului.

 

Totul a început pe 5 septembrie, în jurul orei 15:30. Polițiștii din Strehaia au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, însă șoferul nu s-a conformat.

 

Mașina a fost găsită ulterior abandonată în zona unei păduri. Verificările polițiștilor au scos la iveală un alt detaliu important: autoturismul ar fi fost furat de pe teritoriul Bulgariei.

 

Căutările au mobilizat forțe din mai multe județe. Alături de polițiștii din Mehedinți participă structuri din Gorj, Dolj și Caraș-Severin, polițiști de frontieră și jandarmi. Zona este verificată și din aer cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI.

 

Duminică, IPJ Mehedinți a anunțat că bărbatul nu fusese încă găsit.

 

„Polițiștii și jandarmii mehedințeni continuă și astăzi, 6 septembrie, activitățile de căutare a bărbatului de 26 de ani, care ar fi abandonat un autoturism în zona unei păduri din apropierea orașului Strehaia”, transmite Poliția.

 

Căutările continuă și luni. Sunt filtre pe mai multe drumuri și sunt verificate mașinile. 

Vizualizări: 137

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: