Ultima oră
Construcțiile de locuințe, în cădere accelerată. Autorizațiile au scăzut cu peste 20% în luna iulie

Piața construcțiilor rezidențiale continuă să înregistreze un recul în 2026. În primele șapte luni ale anului au fost emise 18.848 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 11,6% mai puține decât în aceeași perioadă din 2025, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică.
Scăderea s-a accentuat în luna iulie. Au fost eliberate 2.909 autorizații pentru clădiri rezidențiale, cu 1,7% mai puține decât în iunie și cu 20,8% sub nivelul din iulie 2025.
Și suprafața utilă autorizată a înregistrat o reducere semnificativă. În iulie, aceasta a totalizat 712.682 de metri pătrați, în scădere cu 27% față de luna precedentă și cu 31,9% comparativ cu iulie 2025.
Un indicator important este și distribuția teritorială: 67,9% dintre autorizațiile pentru clădiri rezidențiale emise în iulie au fost destinate zonei rurale.
Scăderi în aproape toate regiunile
Față de iunie 2026, numărul autorizațiilor pentru locuințe a scăzut cu 51. Cele mai mari reduceri au fost consemnate în Sud-Muntenia, cu 73 de autorizații mai puține, urmată de Nord-Est (-36), Sud-Vest Oltenia (-35), Nord-Vest (-31) și Centru (-19).
În schimb, trei regiuni au raportat creșteri: Sud-Est, cu 70 de autorizații în plus, București-Ilfov, cu 59, și Vest, cu 14.
Raportarea la iulie 2025 evidențiază însă un recul mult mai puternic. Într-un singur an au fost emise cu 766 de autorizații rezidențiale mai puține, ceea ce reprezintă o scădere de 20,8%.
Cele mai mari diminuări au fost în Sud-Muntenia (-210 autorizații) și Nord-Est (-195). Urmează Nord-Vest (-127), Vest (-99), Sud-Vest Oltenia (-62), Centru (-62) și Sud-Est (-59).
Singura regiune care a înregistrat o creștere față de iulie 2025 a fost București-Ilfov, cu 48 de autorizații în plus.
Oltenia, în scădere și la bilanțul primelor șapte luni
Datele cumulate pentru perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026 arată că reculul nu este izolat la nivelul unei singure luni.
Din totalul de 18.848 de autorizații rezidențiale, cele mai mari scăderi față de primele șapte luni din 2025 au fost înregistrate în Nord-Est (-595), Vest (-528), Sud-Muntenia (-442), Nord-Vest (-409), Sud-Est (-352) și Centru (-209).
Sud-Vest Oltenia a consemnat, la rândul său, o scădere, însă mult mai redusă: 15 autorizații mai puține decât în perioada similară din 2025.
Singura regiune de dezvoltare care a raportat o creștere în primele șapte luni a fost București-Ilfov, cu 84 de autorizații în plus.
Datele INS conturează astfel o încetinire clară a activității de autorizare în sectorul rezidențial, atât prin numărul total de autorizații emise, cât și prin suprafața locuințelor pentru care au fost aprobate lucrările.
Vizualizări: 108
