Ultima oră

Mesaj emoționant după decesul doctoriței lovite de mașină

Moartea medicului Liliana Predescu, în urma unui accident rutier, a lăsat în urmă durere printre colegii cu care a lucrat ani la rând. Medicul alergolog Simona Coleașă a transmis un mesaj emoționant în memoria colegei și prietenei sale, pe care o descrie drept o prezență discretă, caldă și atentă atât cu pacienții, cât și cu personalul medical.

 

Cele două lucrau în Ambulatoriu, la doar câteva cabinete distanță. 

 

„De când am venit aici, în orașul acesta, doamna doctor Liliana Predescu mi-a fost colegă, prietenă, om drag. Ne căutam să ne spunem «Salut!», să știm că suntem, doar să vedem cum suntem... Nici nu concep culoarul de acolo, de pe latura aceea a Ambulatoriului, fără ea”, a transmis medicul Simona Coleașă. 

 

Dincolo de relația de prietenie, Simona Coleașă vorbește despre felul în care Liliana Predescu se purta cu oamenii care îi treceau pragul cabinetului. „O femeie calmă, caldă și distinsă, atentă cu toți pacienții, cu tot personalul. O Doamnă ce a știut să-și aleagă cuvintele, să se pună și în locul celorlalți întotdeauna. O prezență plină de noblețe.”

 

Ultima lor întâlnire fusese chiar vineri. Acum, medicul mărturisește că a rămas cu regretul unui gest pe care nu știa că nu va mai avea ocazia să-l facă. „O prietenă dragă pe care poate vineri, când ne-am văzut ultima oară, nu am știut să o îmbrățișez, inimă lângă inimă, cum mi-aș fi dorit! Tot respectul meu, aprecierea și prețuirea i le-aș fi transmis într-o îmbrățișare!”

 

Liliana Predescu, în vârstă de 63 de ani, și-a pierdut viața în noaptea de 29 spre 30 august, în urma unui accident produs la Drăgoieni. Potrivit IPJ Gorj, femeia ar fi fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce se angajase în traversarea străzii.

 

Echipajul medical ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă medicul nu a mai putut fi salvat. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Vizualizări: 200

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: