Eveniment

Condamnare pentru un salariat al CE Oltenia

Un tânăr de 23 de ani, lăcătuș mecanic la Cariera Jilț Nord a Complexului Energetic Oltenia, a fost condamnat în primă instanță, pentru furt în formă continuată.

Tânărul, de loc din Mătăsari, este acuzat că, în noiembrie anul trecut, împreună cu un minor de 16 ani, a sustras motorină de la camioanele staționate pe strada Hidrocentralei din Târgu Jiu.

“În noaptea de 18/19.11.2022, prin forțarea capacului rezervorului autocamionului, inculpații au sustras cantitatea de 250 litri motorină, iar în noaptea de 22/23.11.2022, în jurul orei 02:00, fiind în realizarea aceleiași rezoluții infracţionale, au sustras combustibil din rezervorul tirului”, se arată în documentul de la instanță.

“Faptele din data de 18/19.11.2022 și 22/23.11.2022 formează infracțiunea continuată de furt calificat, deoarece același inculpat a comis la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni”, precizează sursa citată.

Tânărul de 23 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, iar minorul a fost condamnat la măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni.

Sentința Judecătoriei Târgu Jiu din 11 iulie nu este definitivă.

Vizualizări: 6,200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: