Ultima oră
Condamnare pentru un bărbat din Târgu Jiu

Judecătoria Târgu Jiu a condamnat un bărbat la un an și două luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului pe străzile municipiului. Decizia a fost pronunțată la finalul lunii decembrie 2025 și vizează o faptă comisă în noaptea de 21 spre 22 iunie 2023.
Potrivit instanței, inculpatul a condus un autoturism marca Smart pe strada Republicii din Târgu Jiu, având o alcoolemie peste limita legală. Înainte de a urca la volan, acesta se aflase la o pensiune din oraș, unde consumase aproximativ un litru și jumătate de bere cu alcool, fără să mănânce. În jurul orei 02:50, bărbatul a plecat cu mașina spre locuința sa, aflată la aproximativ un kilometru distanță.
Autoturismul a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri, care au observat o manieră suspectă de conducere. Șoferul emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest nu a putut fi finalizată din cauza stării psiho-fizice a acestuia. Ca urmare, a fost transportat la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la interval de o oră. Analizele toxicologice au confirmat prezența alcoolului peste limita legală.
În fața anchetatorilor și ulterior în instanță, inculpatul a recunoscut fapta și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată. Judecătorii au reținut că infracțiunea de conducere sub influența alcoolului se află în concurs cu o altă faptă pentru care acesta fusese anterior sancționat cu amendă penală, motiv pentru care au dispus contopirea pedepselor.
Instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de un an și două luni de închisoare, la care se adaugă o amendă penală de 3.000 de lei, achitată deja de inculpat. Executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de doi ani și două luni.
Pe durata termenului de supraveghere, bărbatul este obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să comunice informații privind mijloacele sale de existență. De asemenea, acesta trebuie să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul unor instituții din subordinea autorităților locale din Târgu Jiu.
În plus, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în valoare totală de 1.653 de lei. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 143
