Actualitate

Concurs reluat pentru un post de director

Spitalul Orășenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu a relansat procedura de concurs pentru ocuparea funcției de director medical. Candidații trebuie să îndeplinească anumite cerințe esențiale, printre care: absolvirea unui program universitar de lungă durată în domeniul Medicină, cu diplomă de licență sau echivalentă, precum și deținerea titlului de medic specialist sau primar. De asemenea, este necesară o experiență profesională de minimum 5 ani în specialitatea respectivă.

Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 29 mai 2025, la sediul spitalului. În data de 30 mai, va avea loc selecția dosarelor, etapă eliminatorie, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, la ora 13:00.

Concursul propriu-zis se va desfășura pe 6 iunie și va include trei probe: proba scrisă (ora 09:00), susținerea proiectului de specialitate (ora 13:00) și interviul de selecție (ora 14:00).

Reamintim că acest post a fost scos la concurs și la sfârșitul anului trecut.
 
 
 

Vizualizări: 643

Alte articole din Actualitate:

Citește și: