Ultima oră
Complexul Energetic Oltenia scoate la licitație patru active imobiliare, destinate exclusiv IMM-urilor

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a anunțat organizarea unei licitații publice cu strigare pentru vânzarea a patru active imobiliare. Conform legislației în vigoare, participarea este rezervată exclusiv întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).
Activele scoase la vânzare sunt:
Hostel „Maiami” – Târgu Jiu: teren de 1.733 mp, cu imobil și dotări aferente; preț de pornire 14.049.480 lei (fără TVA).
Cantina-Restaurant Săcelu: teren de 561 mp și construcții; preț de pornire 2.028.076 lei (fără TVA).
Cantina 600 locuri – Ișalnița: teren de 515 mp și construcții; preț de pornire 2.246.520 lei (fără TVA).
Bloc P13 – Casa de oaspeți, Turceni: imobil pe un teren de 524 mp; preț de pornire 6.453.410 lei (fără TVA).
Condiții de participare:
Achiziționarea dosarului de prezentare: 200 lei.
Taxă de participare: 500 lei (fără TVA).
Garanția de participare variază în funcție de activ, de la 203.000 lei (cantina din Săcelu) până la 1.405.000 lei (Hostelul Maiami).
Licitația se va desfășura la sediul CE Oltenia din Târgu Jiu (str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5), la o dată ce urmează să fie comunicată. Termenul-limită pentru depunerea documentației de participare este 21 octombrie 2025, ora 14:00, la sediul societății, în plic sigilat.
Organizatorii precizează că datele licitației sunt orientative și pot fi modificate în funcție de numărul ofertelor primite.
Vizualizări: 439