Ultima oră

Colos industrial, pus la pământ cu explozibil

O bucată din istoria industrială a Vâlcii dispare, la propriu, prin detonare. Începând de astăzi, 24 septembrie, pe platforma fostelor Uzine Sodice Govora din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea vor fi demolate controlat, cu ajutorul explozibilului, mai multe construcții dezafectate. 

 

Operațiunile vor continua aproximativ două săptămâni, iar Poliția îi avertizează pe locuitori să nu se alarmeze atunci când vor auzi bubuituri puternice. În spatele demolărilor se află însă povestea uneia dintre fabricile care au pus bazele marii platforme industriale vâlcene.

 

Prima detonare este programată chiar joi, în intervalul 18:30–18:45. Potrivit IPJ Vâlcea, operațiunile sunt executate de personal autorizat, iar Poliția a fost informată în prealabil.

 

„Precizăm că zgomotele care se pot auzi în această perioadă din zona platformei industriale sunt generate de lucrări programate și controlate și nu reprezintă consecința producerii unui eveniment neprevăzut”, transmite IPJ Vâlcea.

 

Astfel de detonări vor putea fi auzite și în următoarele aproximativ două săptămâni, în funcție de programul demolărilor.

 

Locul pe care se desfășoară lucrările are o istorie de peste șase decenii. Construcția Uzinelor Sodice Govora a început în anii '50, iar producția de sodă a fost pusă în funcțiune în 1959, iar uzina avea să devină ulterior unul dintre marii producători ai industriei chimice românești. 

 

În perioada de vârf, producția ajunsese la aproximativ 700.000–750.000 de tone de sodă pe an, dintre care circa două treimi mergeau la export, potrivit unui reportaj realizat de Ziarul Financiar în interiorul combinatului. Uzina dispunea inclusiv de atelier mecanic, turnătorie, parc propriu de vagoane și parc auto. După 1990, fabrica a trecut prin restructurări succesive, iar în decembrie 2006 a fost preluată de grupul polonez CIECH, actualul Qemetica. 

 

Momentul decisiv a venit în 2019. CIECH Soda România a anunțat atunci oprirea producției de sodă, invocând creșterea prețului aburului industrial furnizat de CET Govora. Instalațiile au început să fie oprite treptat din 18 septembrie 2019. 

 

Compania precizează în prezent că nu mai desfășoară activități de producție, după ce a analizat în ultimii ani diferite variante privind viitorul activelor sale. 

 

 

Vizualizări: 131

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: