Ultima oră

Ciurel avertizează: „Infrastructura CEO, vânată de companii private pentru acces la energie”

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurențiu Ciurel, susține că marile companii din energie, precum Tinmar și OMV, urmăresc să devină proprietare pe terenuri, clădiri și căi de acces aparținând în prezent CEO, pentru a putea injecta energie în Sistemul Energetic Național.

„Infrastructura aceasta a fost speculată în toate felurile. Este vorba, în primul rând, de posibilitatea de a injecta energie în sistem, prin așa-numitele ATR-uri, care se obțin tot mai greu. Închiderea grupurilor energetice a reprezentat o miză uriașă pentru firmele din zona regenerabilelor, care altfel nu puteau obține ATR-uri. Practic, aproape toate capacitățile de la grupurile 1, 2 și 3 Rovinari, care s-au închis, au fost consumate de parcuri fotovoltaice și proiecte pe gaz la Craiova și Turceni”, a explicat Ciurel.

Acesta avertizează că firme precum OMV și Tinmar au intrat deja în proceduri pentru a prelua active ale CEO. „OMV este foarte aproape să devină proprietar pe terenuri, clădiri și căi de acces. Însă nu e sigur că va construi efectiv ceva acolo. Și chiar dacă o va face, impactul asupra CEO și asupra județului Gorj va fi nul. Un parc fotovoltaic nu creează locuri de muncă – are nevoie de cinci angajați, în timp ce CEO susținea mii de oameni”, a spus fostul manager.

Ciurel a atras atenția și asupra riscului ca infrastructura de acces să intre complet în proprietatea unor firme private: „La Rovinari, mi s-a spus că va trebui să negociem cu OMV doar ca să putem intra în centrală, pentru că terenul de lângă drum, unde vor îngropa cablurile, va fi al lor. Vor pune gard și atunci va trebui să găsim soluții – poate un tunel – pentru ca oamenii să poată ajunge la lucru”.

Potrivit lui Ciurel, procesul de vânzare și preluare a infrastructurii CEO s-a accelerat, însă beneficiile reale pentru comunitate sunt minime, în timp ce pierderea de active pentru compania energetică este evidentă.

Vizualizări: 680

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: