Diaspora

“Certificatul UE Covid-19” a fost votat. Cât timp va fi valabil

Parlamentul European şi-a adoptat joi poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei.

Europarlamentarii au fost de acord că noul certificat ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult. Certificatul UE Covid-19 va fi numele oficial al documentului, înlocuind propunerea Comisiei Europene - „adeverinţa electronică verde”. 

Documentul va putea fi prezentat în format digital sau pe suport de hârtie și va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecţie anterioară cu virusul. 

Certificatele UE Covid-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă membrii Parlamentului European.

Cei ce nu posedă un asemenea certificat UE Covid-19 nu ar trebui să aibă parte de restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului. Eurodeputaţii au susținut că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite”.

Vizualizări: 2,039

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: