Actualitate

CEO nu are lignit în depozite

Depozitele de cărbune ale Complexului Energetic Oltenia sunt aproape goale. Liderii de sindicat se plâng că nimeni nu mai este interesat de cum se prezintă stocurile respective în acest an, iar lignitul care se află în depozite ar ajunge doar pentru 12 ore de funcționare.

Totuși, cei care anunță aceste lucruri, se feresc sau nu vor să spună adevărul până la capăt referitor la această situație, mai ales că, în sezonul rece, Complexul Energetic Oltenia a salvat în nenumărate rânduri Sistemul Energetic Național.

„Am vorbit cu domnul Cristi Lădaru și mi-a spus că este o problemă cu stocurile de cărbune în zona Rovinari, adică nu au foarte mult cărbune. Asta mi-a spus el că nu este cărbune. Au avut și Comisia de Sănătate și Securitate în Muncă și au discutat și acolo această problemă. Nu prea este cărbune în zona Rovinari”, a spus președintele CARTEL ALFA, Alin Munteanu.

CEO nu ar avea nevoie însă de prea mult cărbune prin stocuri dacă ne uităm pe consumul de la nivel național.

Producătorii de energie pe bază de cărbune livrau în Sistemul Energetic Național marți seara, doar 15% din necesarul de energie, adică puțin peste 1000 de MW/h.

Vizualizări: 1,722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: