Actualitate
Cel mai mic consum de electricitate din istorie

Prima zi de Paște a adus o situație fără precedent în sistemul energetic național: consumul de electricitate a atins un minim istoric, coborând pentru scurt timp sub 2500 MW. Fenomenul a fost generat de suprapunerea sărbătorilor pascale ortodoxe și catolice, oprirea aproape totală a activității economice și vremea frumoasă, care a scos oamenii din case.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat într-un mesaj pe Facebook care au fost măsurile luate și cum a fost evitat un posibil dezechilibru în sistem.
"Așa cum am anunțat, avem o situație specială în sectorul energetic, cu un consum minim istoric în timpul zilei, în jurul valorii de 2500MW. De ce? Pentru că sunt sărbătorile pascale pentru toți credincioșii ortodocși şi catolici, mare parte din activitatea economică este oprită și mulți români se bucură de vremea frumoasă, prin activități în aer liber.
Ne-am pregătit cu măsuri speciale în comandamentul energetic, alături de dispecerul energetic național (DEN) și de toți cei implicați, cărora le mulțumesc ca sunt la datorie și în zilele de sărbătoare. Am avut la ora 14 (un interval orar prognozat a fi dificil) o producție redusă la 2836MW, cu un export mic de 276MW. De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paștele — consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă.
România are un mix energetic echilibrat și flexibil, așa cum dovedesc datele de mai jos. Am produs la ora 14:00 doar 272MW în hidrocentrale, 222MW din cărbune, 179MW în centrale pe gaz și 15MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic. Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile.
Pentru că e o zi senină, producția parcurilor solare a fost și de peste 700MW. Se adaugă energia produsă de prosumatori — unii dintre ei au ales să facă astăzi un gest civic și au oprit invertoarele, pentru a nu afecta nivelul de tensiune din rețelele de distribuție. Le mulțumesc și îmi exprim respectul pentru toți cei care au făcut asta.
În ciuda știrilor alarmiste de tipul “România în risc major de blackout de Paște”, am dovedit încă o dată că România are resurse energetice și mai ales oameni competenți în sectorul energetic. Îi felicit pe specialiștii de la DEN, conduși de Virgiliu Ivan și Mihail Cremenescu, alături de toți energeticienii care au fost și sunt prezenți și acum în camerele de comandă, în unitățile de producție, în teren pentru rețelele de transport și distribuție, în cariere și termocentrale și peste tot în sistemul energetic.
Am demonstrat și astăzi că avem un mix energetic echilibrat, flexibil, care poate face față situațiilor extrem de dificile, adaptându-se unor condiții cu totul aparte (consum minim istoric, producție mare distribuită la prosumatori etc.).
Monitorizăm activ situația și în orele și zilele ce vin. Și ziua de mâine rămâne sensibilă, dar la acest moment putem spune că există toate premisele să depășim fără nicio problemă perioada consumului mic de pe parcursul sărbătorilor pascale", a scris pe Facebook ministrul Energiei.
Vizualizări: 839