Ultima oră
Ce pedeapsă a primit un gorjean băut

Un bărbat din comuna Crușeț, județul Gorj, a fost condamnat astăzi de Judecătoria Târgu Cărbunești la amendă penală după ce a fost prins conducând un motociclul sub influența alcoolului.
Incidentul a avut loc în noaptea de 15 august 2023, când inculpatul, după ce a participat la un grătar unde a consumat alcool împreună cu mai mulți prieteni, s-a urcat pe un motociclul și a plecat pe un teren cu pășune, îndreptându-se spre drumul național DN 6B Slămnești. În apropiere de intersecția cu drumul comunal 51 Măiag, acesta a fost oprit de un echipaj de poliție. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, analizele toxicologice efectuate la Serviciul Medico-Legal au confirmat o alcoolemie de 1,92 g/l la prima probă și 1,73 g/l la a doua probă. Inculpatul și-a recunoscut fapta și a declarat că înainte de a porni în călătorie a consumat mai multe sticle de bere.
Instanța l-a condamnat la plata unei amenzi penale în valoare de 4.500 de lei, echivalentul a 225 de zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, acesta a fost obligat la achitarea sumei de 630 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Judecătorii au atras atenția inculpatului că, în cazul neplății amenzii cu rea-credință, sancțiunea se poate transforma în pedeapsa închisorii.
Hotărârea a fost pronunțată pe 25 august 2025 și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Vizualizări: 237