Ultima oră
CE Oltenia pierde pe bandă rulantă procesele cu propriii directori. Prescripția, cheia „scăpării” de răspundere

Complexul Energetic Oltenia continuă seria înfrângerilor în instanță în procesele intentate actualilor sau foștilor directori, acuzați de prejudicii constatate de Curtea de Conturi. Practica a devenit aproape o regulă: compania desemnează conducerea ca fiind responsabilă de pagube, dar acționează cu întârziere, astfel încât, până când dosarele ajung în fața instanței, sumele imputate sunt deja prescrise.
Deși pierde frecvent încă de la prima instanță, CE Oltenia formulează recursuri până la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, lăsând impresia că își apără interesele. Însă rezultatele finale sunt, aproape fără excepție, în defavoarea companiei.
Cel mai recent exemplu este cazul lui Ion Petroniu, director al Direcției Strategii Dezvoltare, care a câștigat definitiv procesul cu CE Oltenia la Înalta Curte. Instanța supremă a respins pretențiile companiei, motivând că sumele imputate erau prescrise – situație similară cu cea a multor alți directori înaintea sa.
Pe rolul Înaltei Curți se află și dosarul fostului director Dan Vasile, care a câștigat deja în instanțele inferioare, tot pe motiv de prescripție.
Aceste cazuri evidențiază o problemă de sistem: instituțiile statului – de la Curtea de Conturi, la compania de stat și până la instanțele de judecată – par să mimeze controlul și sancționarea neregulilor, fără ca răspunderea reală să mai poată fi trasată.
Consecința? Prejudiciile rămân nerecuperate, iar conducătorii vizați scapă de orice sancțiune, nu pentru că acuzațiile ar fi nefondate, ci pentru că timpul acționează în favoarea lor.
Vizualizări: 1,355