Ultima oră

Ce drepturi cer minerii pentru anul viitor

Tichete de masă, vouchere de vacanță și transport gratuit la și de la locul de muncă! Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia solicită administrației și Ministerului Energiei inițierea și promovarea unui memorandum prin care toți salariații societății să beneficieze de aceste drepturi și anul viitor, în conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabil.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat o nouă ordonanță a austerității, dar minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia cer aprobarea unor excepții. În caz contrar, amenință cu proteste în plină iarnă, ceea ce ar genera o criză energetică majoră.

Federația Națională Mine Energie și Federația Univers, care reprezintă mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia, au transmis o solicitare oficială conducerii societății și Ministerului Energiei prin care cer menținerea unor beneficii pentru angajați, în contextul aplicării Legii nr. 296/2023 privind măsuri fiscal-bugetare.

În document, sindicatele subliniază că personalul CE Oltenia își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebit de grele și că menținerea unui suport minim, inclusiv prin alimentație adecvată, este esențială pentru sănătatea și siguranța angajaților.

Reprezentanții sindicatelor avertizează că impactul reglementărilor fiscale ar putea afecta în mod inechitabil salariații și ar putea crea riscuri de securitate generate de întârzieri sau absenteismul personalului navetist implicat în procesul de producție și mentenanță.

În plus, există riscul declanșării unor proteste în sezonul rece, ceea ce ar putea perturba continuitatea activității și siguranța energetică națională.

 

Vizualizări: 729

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: