Ultima oră

Ce a rămas după tragedia de la intrarea în Târgu Jiu

La câteva ore după accidentul mortal produs miercuri dimineață pe DN 67, la intrarea în Târgu Jiu, imaginile de la fața locului arată forța impactului. Autoturismul implicat este grav avariat, iar în jur au rămas indicatoare rutiere și elemente ale parapetului metalic doborâte. Un bărbat de 37 de ani, din Scoarța, și-a pierdut viața.

 

Accidentul s-a produs în jurul orei 04:21, în zona unei benzinării, pe sensul de mers dinspre Scoarța către Târgu Jiu.

 

Potrivit IPJ Gorj, șoferul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, pe fondul neadaptării vitezei.

 

„Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu mai multe indicatoare rutiere și cu un parapet metalic, iar în urma impactului conducătorul auto a fost proiectat în afara autovehiculului, la o distanță de aproximativ 10 metri”, au transmis polițiștii.

 

Pentru bărbatul de 37 de ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decedat.

 

Polițiștii au făcut cercetări la fața locului și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Vizualizări: 311

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: