Actualitate

Cât pierd la pensie salariații cu grupe de muncă

Gorjul mai are câteva mii de salariați care lucrează în condiții deosebite sau speciale de muncă, față de zeci de mii în trecut. În țară, numărul salariaților care încă mai au grupă trece de o sută de mii, potrivit unor surse. Vorbim de cei care mai lucrează în metalurgie și industria chimică, în centrala nucleară, în anumite zone din sistemul medical și din industria artistică, în industria de armament și așa mai departe.

Noua lege a pensiilor i-a nedumerit pe acești oameni. Calculele făcute până acum arată că cei care au lucrat în condiții grele vor avea pensii mai mici cu 30% până la 50% pe noua lege, față de cele reglementate în legislația actuală.

Noua lege va intra în vigoare în septembrie anul viitor și va aduce creșteri importante pentru salariații care au avut condiții normale.

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, spune că i-a explicat anomalia ministrului Muncii. “De exemplu, la CEO, salariul mediu net e 6000 de lei, omul plătește contribuția la el, pentru 1,5 puncte, iar angajatorul plătește contribuția la speciale tot pentru 1,5 puncte, iar, atunci când îmi calculează după lege, e calculat numai până la un punct. Păi, și restul ți-am plătit degeaba 0,5 puncte? Asta e o absurditate”, a spus Pîrvulescu.

 

Vizualizări: 2,608

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: