Social

„Casa Verde” pentru Oltenia: Buget epuizat în 2 minute

Înscrierile pentru Regiunea Sud Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat, anunţă Administraţia Fondului de Mediu. Bugetul de 174.300.000 de lei alocat Olteniei a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice.

„Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 1000, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea SUD VEST - judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice”, precizează AFM.

Înscrierile vor continua, conform calendarului, pentru Regiunea Vest – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar apoi pentru unităţile de cult.

Programul alocă 20,000 de lei pentru fiecare proiect în parte și presupune o investiție inițială din partea beneficiarului de minim 2.000 de lei.

Vizualizări: 1,058

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: