Actualitate

Cărbunele este abandonat doar de stat, privații abia așteaptă să pună mâna pe el

Declinul producției de energie pe cărbune este unul evident și ireversibil, dar asta nu înseamnă că această resursă trebuie abandonată. Specialiștii au proiectat și fabricat instalații de conversie termochimică ce permit obținerea gazului de sinteză cu un conținut ridicat de hidrogen din orice materie primă care conține carbon. Hidrogenul este soluția de viitor în energie. Mai mult, gazul de sinteză obținut din cărbune poate fi transformat mai departe în metanol și încă de anul trecut sunt investitori interesați să vină în Gorj, dar nu sunt doriți.

În cercurile înalte ale guvernării se știe deja că sunt investitori interesați de aplicarea noilor tehnologii în carierele miniere din Oltenia, mai ales că sunt importante fonduri europene alocate pentru astfel de tehnologii inovative.

Deputatul PSD Gorj, Claudiu Manta, a interpelat Ministerul Energiei cu privire la demersurile care se fac cu privire la implementarea unor tehnologii de captare și stocare a carbonului la CE Oltenia.

A obținut un răspuns interesant de la secretarul de stat Akos Derzsi, potrivit căruia se fac studii pentru forme noi de valorificare a cărbunelui: “Sunt așteptate soluții de dezvoltare a unor tehnologii care să corespundă caracteristicilor fizico-chimice ale cărbunelui de care dispune țara noastră, ținându-se cont și de caracteristicile ambientale, ale subsolului și factorii geologici de care poate depinde aplicarea unor astfel de tehnologii (gazeificare, lichefiere, chimizare, stocare, etc)”.

În răspuns se mai arată că, prin aderarea României la Platforma privind regiunile carbonifere în tranziție, țara noastră are posibilitatea, prin promovarea unor proiecte inovative, să acceseze fonduri care să faciliteze în regiunile carbonifere tranziția la o economie verde și durabilă.

Cărbunele este o resursă naturală importantă și, chiar dacă termocentralele vor fi închise, este aproape sigur că vor apărea alte formule pentru valorificarea acestuia, fără poluare.

Vizualizări: 4,452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: