Ultima oră
Când și în ce localități va ajunge ministrul Dezvoltării, în Gorj

Municipiul Târgu Jiu și orașul Tismana sunt punctele centrale ale vizitei ministrului Dezvoltării, Cseke Attila în județul Gorj.
Potrivit președintelui CJ Gorj, Cosmin Popescu, agenda oficialului include deschiderea unei unități de învățământ preșcolar la Tismana și confirmarea calendarului de execuție pentru reabilitarea Casei Tineretului, proiect ce va schimba fața uneia dintre cele mai emblematice clădiri din reședința de județ.
„După realizarea procedurii de achiziție, după realizarea proiectului tehnic, a reieșit că, față de studiul de fezabilitate, este necesară o sumă suplimentară de 20%. Zilele trecute, s-a terminat licitația pentru procentul de suplimentare de 20%, din câte știu eu, există o depusă o ofertă valabilă. Cred eu că această ofertă va fi analizată maxim două săptămâni, după care, cu avizul CTE-ului, al Ministerului Dezvoltării, lucrurile intră în normal, astfel încât să poată fi emis ordinul de începere al acestor lucrări.Eu am avut o discuție, săptămâna trecută, cu domnul ministru Cseke, căruia vreau să-i mulțumesc public pentru implicare, pentru suport, pentru sprijin, și promisiunea fermă a dumnealui a fost că în acest an va fi emis ordinul de începere, având în vedere că a asigurat un buget consistent, un buget mult mai mare față de anii trecuți Companiei Naționale de Investiții.De asemenea, cred că domnul Cseke va fi prezent, în luna iunie, în județul Gorj pentru a vizita un obiectiv de investiție în orașul Tismana, e un proiect al dumnealui la care ține foarte mult, așa cum ați, în ultima perioadă, a participat la inaugurarea tuturor grădinițelor care au fost făcute pe un proiect național. Și, cu siguranță, atunci, dumnealui ne va da tuturor, atât mass-media, cât și nouă, oamenilor din administrația publică locală, vești în ceea ce privește atât emiterea ordinului de începere pentru Casa Tineretului, cât și pentru alte obiective de investiții pe care intenționează să le demareze atât în cursul anului 2026, cât și pe parcursul anului 2027”, a declarat Cosmin Popescu, în presa locală.
Vizualizări: 177
