pamFLEȚI

Campanie electorală pe spatele olimpicilor, la Târgu Jiu

Campania electorală e încă în floare la Târgu Jiu! Acum, pe spinarea copiilor. Motiv de scandal este, de câteva zile, în spațiul public, faptul că elevii olimpici din municipiu nu mai pot fi premiați ca în ultimii șapte ani pentru că ordonanța trenuleț a tăiat articolul care le permitea autorităților să aloce bani pentru olimpici și pentru profesorii care i-au pregătit. În ordonanța trenuleț care s-a aplicat anul trecut, a existat o excepție care a permis municipalităților să aloce banii necesari. Din păcate, în ordonanța care se aplică pentru acest an, nu mai există alineatul, astfel că toate primăriile din România s-au trezit în imposibilitatea de a mai recompensa elevii olimpici.

 

Deși lucrurile sunt mai mult decât evidente și pot fi înțelese pe deplin la o simplă citire a textului legii, consilierii locali de la PNL se bat cu pumnul în piept că banii pot fi alocați, dar fără să spună cum și fără să-i ceară, de exemplu, și opinia ministrului Educației, care le e coleg de partid. Grei de cap sau doar să facă pe interesanții în online, unii chiar au interogat Inteligența Artificială. Iar Chat GPT-ul le-a spus că au dreptate. Vă imaginați ce aleși avem în Consiliul Local? Care nu pot să discearnă ei un paragraf dintr-o ordonanță și e nevoie să întrebe Inteligența Artificială ca să-i bage și mai rău în ceață. 

 

Consilier local: Am întrebat AI-ul...

 

Iată un exemplu: “M-am jucat puțin cu două dintre cele mai mari resurse de inteligență artificială, pe tema posibilității premierii olimpicilor naționali și internaționali, în contextul OUG 156/2024. Dacă ele greșesc în patru scenarii diferite, iar juriștii din Sibiu greșesc și ei... atunci e cazul să ne punem întrebări! Rezumatul rezultatelor: Cu AI-ul de la deepseek.com, atât cu funcția DeepThink activată, cât și fără, răspunsul este: „Da, elevii olimpici și profesorii lor pot fi premiați conform OUG 156/2024.” Cu ChatGPT, atât cu funcția Deep Research activată, cât și fără (varianta premium), răspunsul este: „Da, Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reglementează premierea elevilor olimpici și a profesorilor acestora.” (23 de surse analizate, 9 minute de analiză)”. Postarea îi aparține consilierului PNL Mitruț Stănoiu.

Tot AI-ul le-o scrie și proiectele de Hotărâre Locală care nu au niciodată vreun deznodământ favorabil?! 

Primarul Marcel Romanescu a explicat subiectul de mai multe ori. A subliniat că primăria a investit în ultimii șapte ani zeci de milioane de euro în învățământul târgujian și în condiții mai bune pentru elevi și profesori: „De șapte ani, de când sunt primar, permanent am susținut învățământul, elevii, dar și profesorii din Târgu Jiu. Am alocat sume foarte mari pentru reabilitarea și consolidarea unităților de învățământ, dar și pentru dotarea sălilor de clasă. E vorba de zeci de milioane de euro care au ajuns în interesul învățământului în cei șapte ani. De asemenea, am susținut permanent performanța. Această performanță se poate reflecta în miile de premii pe care le-am acordat, din punctul meu de vedere, substanțiale prin susținerea participării elevilor performanți din Târgu Jiu la toate olimpiadele naționale și internaționale”.

 

Romanescu a explicat, din nou, pe lege, de ce nu poate aloca banii în acest an: „Mă aflu într-o situație extrem de dificilă. Văd, mai ales, consilierii PNL solicitând să premiem elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și profesorii lor. Cel puțin din acest punct de vedere, suntem pe aceeași direcție. Și eu îmi doresc să fac această premiere așa cum am făcut-o în ultimii șapte ani, dar am o mare problemă. Ordonanța emisă de Guvernul României în 2024, care completează Ordonanța din decembrie 2023, nu mai prevede excepții”.

 

Ce spune legea?

 

“Prin excepție de la prevederile alineatului 2, în anul 2024, se pot acorda premii pentru sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale sau naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursuri naționale și internaționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia cu încadrarea în alocarea bugetară”. Asta spunea legea din 2023, referitor la aplicabilitatea anului 2024.

 

Doar că...

 

În noua ordonanță a austerității, cea din decembrie 2024, care se aplică în acest an, excepția a fost ștearsă. „Această excepție care s-a făcut în 2023 pentru anul 2024 nu mai apare în renumita ordonanță trenuleț în 2024 pentru anul 2025. Am și soluții dacă asta îmi cereți! Eu mă voi ocupa de identificarea sumelor necesare premierii tuturor elevilor și profesorilor din Târgu Jiu cu performanțe deosebite, iar dvs, cei care azi comentați, aveți rolul de agitatori, faceți o adresă către Ministerul Învățământului în care să specificați două lucruri: Dacă Ministerul susține această ordonanță sau ne dă un răspuns pozitiv. În al doilea rând, în acea petiție în care vă adresați ministrului PNL David, vă rog să-l întrebați dacă consideră că e corect ca un elev care participă la o olimpiadă națională să primească 100 de lei pe zi pentru masă și cazare. Premiile pe care le-a acordat autoritatea publică de la Târgu Jiu în ultimii șapte ani de zile au fost de zece ori mai mari ca valoare individuală pentru fiecare elev care a obținut un rezultat deosebit în comparație cu premiile pe care le-a acordat Ministerul. Voi susține în continuare performanța în sistemul de învățământ, dar neîncălcând legea în vigoare”, a conchis primarul Marcel Romanescu. 

E de văzut și reacția ministrului PNL de la Educație ce opinie are pe marginea acestui subiect mai ales după ce a admis că învățământul e înțepenit undeva în Epoca de Piatră...

 

 

Vizualizări: 2,199

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: