Social

Bustuchin a aderat la asociația de comune ”Dealul Muierii”

Mai multe localități din Gorj, Dolj și Vâlcea s-au unit și vor să formeze o comunitate de comune ce va purta denumirea de ”Dealul Muierii”. Sunt localități care se învecinează și care vor în acest fel să dezvolte proiecte de interes comun, prin atragerea de fonduri și dezvoltarea de noi afaceri. 

Din această comunitate face parte și comuna gorjeană Bustuchin. Consiliul Local a aprobat în ședința din 5 mai un proiect de hotărâre, inițiat de primarul Ion Ciocea, pentru participarea localității la înființarea și funcționarea asociației. 

Din comunitatea de comune ”Dealul Muierii” mai fac parte localitățile Goiești, Melinești, Fărcași, Tălpași, Dănciulești, Murgași, Stejari, Logrești, Roșia de Amaradia, Alimpești, Baia de Fier, Polovragi, Ghioroiu, Zătreni, Livezi, Grădiștea, Sinești, Alunu, Mateești, Slătioara și Vaideeni. 

Conform statutului, scopul acestei asociații este de a asigura o gestiune eficientă a spațiului, serviciilor, activităților și proiectelor care prin natura lor și în contextul zonal sunt identificate, recunoscute și declarate de interes intercomunal. De asemenea, unul din obiectivele generale ale acestei uniuni este acela de a iniția și să implementeze programe de interes intercomunal, cu finanțare intercomunală, cu cofinanțări locale, centrale, internaționale, mixte, publice și private, sau din fonduri europene. 

Totodată, statutul prevede sprijinirea creării de intreprinderi și de activități economice noi. 

Localitățile din asociație trebuie să fie limitrofe. Comunitatea va fi condusă de un consiliu intercomunal, format din delegați desemnați de consiliile locale, aleși locali, respectiv consilieri sau primari. Numărul lor este proporțional cu ponderea demografică a localităților din care provin. 

Cotizația anuală a asociaților pentru anul 2022 a fost stabilită la 1leu/locuitor. 

Vizualizări: 1,966

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: