Ultima oră

Bilanțul Salvamont Gorj după Paște

Mai puține intervenții, dar de o gravitate extremă în munții Gorjului. Deși minivacanța de Paște a fost marcată de un număr redus de incidente față de anii precedenți, salvamontiștii avertizează asupra unui fenomen periculos: accidentele cu ATV-uri.

Șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, subliniază că aceste vehicule expun victimele la traumatisme severe, transformând o perioadă altfel liniștită într-o provocare pentru echipele de salvare.

“N-au fost foarte multe solicitări. Specificul sărbătorilor face ca oamenii să stea mai mult pe acasă, să petreacă în familie, dar am avut alarmări pentru că au fost diverse situații. A fost cazul cu accidentul de ATV de la Suseni, am avut o persoană dispărută la Stoina, am fost prealertați prin sistemul 112, am fost pregătiți oricând să intervenim și trebuie să fim întotdeauna în bazele operative pentru că, iată, se întâmplă diverse situații și apar diverse probleme. Nici vremea n-a fost favorabilă, oamenii nu s-au îndreptat către zona alpină înaltă unde am avut în permanență grad 3 de risc de avalanșă, pentru că temperaturile care sunt în creștere, cu siguranță fac ca în perioada următoare zăpada să înceapă să curgă foarte puternic. Iar în zona Baia de Fier am avut echipaje care au asigurat asistența în perimetrul traseelor de via ferrata, în care într-adevăr am avut foarte mulți oameni care au abordat aceste trasee, dar fără evenimente deosebite. Încet-încet o să ne adaptăm toate echipele de intervenție pentru acțiuni pe timp de vară. O să pregătim echipele, o să echipăm mașinile pentru astfel de acțiuni, astfel încât să fim gata să intervenim atunci când este nevoie și în paralel cu acestea vom începe verificarea traseelor turistice montane și refacerea marcajelor turistice. La Rânca,- n-a fost un aflux mare de turiști. În afară de acel accident cu ATV-ul, n-a fost nicio problemă. Din păcate, un accident foarte grav, care trebuie să se constituie într-un semnal de alarmă și oamenii să înțeleagă că aceste mijloace de agrement sunt deosebit de periculoase și provoacă accidente foarte grave. Practic, avem în trei zile două accidente foarte grave cu patru victime și acest lucru, într-adevăr, este un mare semnal de alarmă”, a declarat în presa locală,  Sabin Cornoiu.

Vizualizări: 161

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: