Ultima oră
Bărbat reținut după o bătaie pe terasa unui local din Bumbești-Jiu

Un conflict izbucnit pe terasa unui local din Bumbești-Jiu s-a încheiat cu un bărbat rănit și altul în arest. Un localnic de 54 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, potrivit polițiștilor, și-ar fi lovit cu pumnii în zona capului un alt bărbat, de 52 de ani.
Cei doi se aflau pe terasa unei societăți comerciale din Bumbești-Jiu când, pe fondul unui conflict spontan, situația ar fi degenerat.
„În timp ce se afla pe terasa unei societăți comerciale din orașul Bumbești-Jiu, pe fondul unui conflict spontan, acesta ar fi agresat fizic un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate, lovindu-l cu pumnii în zona capului”, transmite IPJ Gorj.
În urma loviturilor, victima a suferit mai multe escoriații la nivelul capului.
Polițiștii au făcut și evaluarea situației de risc și l-au informat pe bărbatul agresat că poate solicita un ordin de protecție provizoriu. Acesta a refuzat însă completarea cererii. I-a fost pus la dispoziție și formularul prin care poate solicita ulterior un ordin de protecție în instanță.
Bărbatul de 54 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Este cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Vizualizări: 76
