Eveniment

Bărbat agresiv, dus la Psihiatrie

Un bețiv din Turburea a fost dus la Psihiatrie miercuri, după ce și-a amenințat mama că o omoară și îi pune foc la casă. Femeia de 64 de ani a fost nevoită să sune la 112.

“La faţa locului s-au deplasat polițiștii care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că, în timp ce apelanta se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, fiul său de 44 de ani, cu același domiciliu stabil, i-ar fi adresat amenințări cu moartea, spunându-i că o să pună foc locuinței” a transmis IPJ Gorj. 

Polițiștii au evaluat situația constatată, luând măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului de 44 de ani i-a fost dispus să evacueze locuința și să păstreze distanța față de mama sa pentru o perioadă de 5 zile.

 

În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.

 

Având în vedere că, pe timpul cercetărilor, bărbatul a continuat să aibă un comportament recalcitrant, aflându-se totodată sub influența băuturilor alcoolice, s-a luat măsura internării acestuia la secția psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,301

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: