Ultima oră
Bălașa: Ne așteptam să fie un meci greu

Vulturii Fărcășești a început noul sezon al Ligii a III-a cu o remiză albă, 0-0 pe teren propriu cu Universitatea Craiova II.
La finalul partidei, antrenorul Daniel Bălașa a declarat: „Ne așteptam să fie un meci destul de greu, pentru că știam că cei de la Craiova au o academie destul de bună, chiar dacă au jucat împotriva unor, să zic așa, juniori. Dar o echipă destul de bună, o echipă bine organizată. Nu ne-a fost deloc ușor, am început meciul puțin mai slab, după care eu cred că am echilibrat meciul și eu zic că posesia și ocaziile de gol ne-au aparținut nouă.”
Tehnicianul celor de la Fărcășești a subliniat și importanța faptului că echipa a încheiat partida fără gol primit: „Important pentru noi este că nu am primit gol, important că nu am lăsat adversarul să paseze și mă bucur de acest lucru pentru că am lucrat la antrenament și băieții au înțeles destul de bine și am făcut o partidă bună. Era frumos dacă câștigam, dar am avut câteva ocazii la sfârșit și cred că dacă marcam această victorie era a noastră.”
Totodată, Daniel Bălașa a anunțat că Vulturii Fărcășești a încheiat campania de transferuri și va continua sezonul cu actualul lot.
Vizualizări: 33
