Politică

AUR: Bolojan vrea să pară că taie sinecuri, dar impactul bugetar este nesemnificativ

Senatorul AUR de Gorj, Ionuț Sandu, lansează un nou atac la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzându-l că nu are intenția de a-și da demisia, ci, dimpotrivă, își dorește „puteri de dictator”.

„Pleacă sau nu pleacă? O întrebare aproape shakespeariană despre un premier măcelar. Personajul în cauză pare că a luat prizonieră țara și că, dacă românii nu se roagă în genunchi să-i jupoaie de vii, atunci Ilie nu ne va mai blagoslovi cu augusta-i prezență. Să ne înțelegem: Bolojan nu vrea să plece. Vrea, din contră, să aibă puteri de dictator. De aceea a încălcat legea și a numit un securist la șefia Corpului de Control al Prim-ministrului”, a scris Sandu pe pagina sa de socializare.

Parlamentarul AUR acuză partidele de guvernare că au transformat sistemul în favoarea magistraților.

„PSD, PNL și UDMR au construit legea strâmbă care a făcut din judecători și procurori niște supraoameni: se pensionează la 47 de ani cu 5.000 de euro pe lună. Tot ei numesc judecătorii CCR, care execută ordine politice. Dacă legea e respinsă, asta e voința partidelor, care vor să-i mituiască pe magistrați să fie mai blânzi cu hoția din țară”, susține Sandu, amintind că legislația inițială a fost introdusă de fostul lider PNL, Valeriu Stoica.

În ceea ce privește planurile guvernului de a concedia colectiv peste 13.000 de angajați din primării, senatorul AUR este de părere că „este doar un exercițiu de imagine”:

„Bolojan vrea să pară că taie sinecuri, dar impactul bugetar este nesemnificativ. Soluția reală e reorganizarea administrativ-teritorială: fără localități sub 5.000 de locuitori, așa cum propune AUR”, a mai adăugat acesta.

Vizualizări: 1,133

Alte articole din Politică:

Citește și: