Social

Au plantat 100 de salcâmi pentru omagierea Zilei Pământului 

O importantă companie din Rovinari a mobilizat personalul cu ocazia Zilei Pământului, cafre se va sărbătorii în curând, pentru a planta 100 de salcâmi pe terenul fabricii. 

Astfel, în jurul fabricii Autoliv din Rovinari au fost plantați vineri o sută de puieți de salcâmi de către zeci de angajați ai fabricii, aceștia omagiind astfel Ziua Pământului, după cum a precizat compania în comunicatul oficial. „Fiecare pas spre un mediu sănătos este foarte important pentru Autoliv! De Ziua Pământului am reușit să plantăm 100 de salcâmi la fabrica din Rovinari. În semn de prețuire pentru natură şi viață am învins vremea rece si ploioasă. Ne-am reunit şi am reușit să contribuim la bunăstarea mediului înconjurător”, au menționat organizatorii în comunicat, precizând că pentru angajați a fost o bună oportunitate de a petrece timp alături de colegi, de a avea parte de voie bună şi, implicit, de zâmbete. 

În fiecare an, în lina aprilie, mai precis în ziua de 22 aprilie, se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător.

Fabrica din Rovinari a dorit astfel să transmită și un mesaj tuturor tinerilor din localitate asupra faptului că sunt foarte importante inițiativele de mediu. „Ne dorim o lume mai bună, una în care tânăra generație să ducă mai departe dragostea pentru natură”, au mai scris inițiatorii acestei acțiuni de mediu.

Vizualizări: 525

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: